Press Room

Press Room


25 de ani reprezintă un reper major indiferent dacă vorbim despre viaţa personala sau activitatea unei companii. În 1995 înfiinţarea unei companii era încă o aventură, dar nu curajul lipsea românilor în acel an, în care primul conaţional (Constantin Lăcătuşu) ajungea pe Everest,se reînfiinţa Bursa de Valori Bucureşti, iar ministerul de externe depunea la Paris cererea de aderare la Uniunea Europeană.

1995 a fost un an în care am mizat pe viitor împreună cu alţi 6.422 de antreprenori (numărul companiilor înfiinţate în acel an). Am asociat viitorul cu tehnologia, iar într-o mare de coduri CAEN specifice activităţilor de comerţ, PRO SYS a optat pentru asamblarea de calculatoare. Astăzi suntem una dintre puţinele companii româneşti care produce sisteme performante de calcul (servere, sisteme de stocare, sisteme de calcul paralel) sub un brand propriu. Să faci business în Romania timp de 25 de ani, este o performanţă din toate punctele de vedere. Analizând retrospectiv, considerăm că seriozitatea, viabilitatea soluţiilor propuse şi calitatea echipamentelor au fost principalii factori care ne-au asigurat continuitatea în această piaţă invadată şi cvasi-controlata de companiile străine.

Despre cum au fost aceşti 25 de ani am scris pe blog la începutul anului (25 de ani de activitate şi peste 1500 de servere construite şi livrate de compania PRO SYS http://www.prosys.ro/press-room/25ani) acest post este despre cum arata PRO SYS astăzi şi despre planurile de viitor.

Am depăşit relativ rapid etapa asamblării de calculatoare specifică anilor 90, iar în timp PRO SYS şi-a consolidat două linii principale de business:

  • Echipamente IT profesionale: servere, sisteme de stocare, staţii grafice
  • Soluţii: sisteme cluster HPC, virtualizare

Compania a evoluat nu doar ca produse ci şi ca echipa. Avem înţelegerea de business necesară ofertării de echipamente şi soluţii foarte bine adaptate cerinţelor clienţilor şi avem competentele tehnice necesare implementării clusterelor HPC (High Performance Computing) a serverelor de AI, a sistemelor de stocare unificata. Domeniul nostru de activitate are probabil cel mai rapid ritm de inovare, iar dezvoltarea competentelor tehnice a fost permanent pe primul plan. Astfel ne-am putut asigura un avantaj competitiv: soluţii tehnice de ultima generaţie cu cel mai bun raport specificaţii/performanţă/costuri. Cele 10 clustere HPC finalizate precum şi miile de servere livrate ne arată că a fost abordarea potrivită.O parte dintre echipamentele realizate de PRO SYS se regăsesc şi în soluţiile integrate de diverse companii în proiecte precum securitate/supraveghere video, lucrări/instalaţii complexe cu integrare SCADĂ, dezvoltare/modernizare sisteme energetice sau de pompare.

Ce urmează?

Vom continua dezvoltarea celor două linii de business şi vom oferi companiilor/instituţiilor din ţară şi nu numai, echipamente şi soluţii moderne, performante şi avantajoase din punct de vedere al costurilor de achiziţie şi de întreţinere/suport. Ne vom diferenţia în continuare prin calitatea suportului acordat, dar mai ales prin posibilitatea ca fiecare client să-şi contureze un pachet de servicii adaptate propriilor cerinţe.Specificaţiile şi performanţa echipamentelor tind să se uniformizeze, pentru noi contează să fim aproape de client, să livrăm la timp şi să asigurăm cel mai ridicat nivel de disponibilitate. Unul dintre clienţii noştri are un server TRUSTER funcţional încă din 2004, ne dorim ca astfel de relatări să devină relevante pentru activitatea PRO SYS.

Experienţa dobândită în aceşti 25 de ani de activitate ne oferă câteva repere şi lecţii importante, pe care cu siguranţă le vom folosi în relaţiile de afaceri. Vom oferi clienţilor şi partenerilor noştri cele mai bune soluţii tehnicedar mai ales un nivel ridicat de încredere în tehnologia utilizată, element de o importanţă deosebită în furnizarea echipamentelor/soluţiilor critice.

Vă mulţumim că aţi fost alături de PRO SYS în toţi aceşti ani şi ne dorim să avem succes împreună!

Suntem la dispozitia dumneavoastra !
Aveti nevoie de ajutor ?